Discurs despre mine...

Salut!

Sunt Alexandra, colega voastră. Prezentarea aceasta sună foarte similar cu cele de la Alcolicii Anonimi, știu, dar este adevarat că suntem toți în aceeași situație, așa că înțelegeți de ce mă aflu aici, în fața voastră. Am venit pentru ca trebuie să țin un discurs despre mine, astfel ar trebui să încerc să îmi dezvolt latura narcisită.

M-am gândit că ar fi mai bine să discut despre altceva, ar fi mai ușor, de exemplu, să țin un discurs despre natură. Nu, nu vreau să țin o prelegere despre natura umană, deși ar fi interesant, în schimb aleg un element din natură.

Da! M-am hotarât să fac o scurtă personificare a vântului. Acesta este unul din cele patru elemente primordiale: aer, apa, foc și pământ.

Desigur, acum vă întrebați ce personalitate poate avea vântul. Oare cum este acest element?

Cel mai rapid răspuns ar fi că este foarte schimbător și apare din senin în viață ta, dar în acelaș timp este constant într-un anumit domeniu: te poți baza că va fi acolo mereu.

Are o forță extraordinară, pe care o arată când vine ca o furtună și rupe copaci din rădăcini, însă de cele mai multe ori el este doar acolo, ne înconjoară și ne susține.

Vă puteți imagina o lume fără vânt, o lume în care nu se mai mișcă aerul de loc, puful păpădiilor nu ar mai zbura vara, norii nu s-ar mai plimba pe cer. Nu vreau să imi imaginez o astfel de lume. În schimb cred că ar fi momentul să spun de unde a început fascinația mea pentru acest element.

Este o poveste draguță, deoarece este despre un copilas. Povestea începe când eram foarte mică, înca nu mergeam nici la grădiniță. Vă puteți imagina o așchie de copil: mică, slabă și creață?

Pe atunci mă plimbam prin parc mai des, de multe ori cu bunica și uneori bătea vântul cu putere. În momentele acelea bunica mea îmi spunea să stau lângă ea ca să nu mă ia vântul pe sus. Nu mă speria prea mult ideea, chiar doream să zbor pe aripile vântului, dar nu credeam că va putea să mă ridice și îi sfidam puterea, cumva chiar suparată că nu reușește. Treptat am ajuns să îndrăgesc vântul deoarece eram atenta la el și l-am studiat, atât cât putea un copil să facă asta.

Chiar și acum, de fiecare dată când mă plimb prin parc ascult vocea vântului în frunzele copacilor, iar cand este furtuna îmi place cum se aude vijelia printre blocuri, acompaniată de picăturile de ploaie și de tunete uneori îmi pare că natura ne invită la un concert gratuit de muzică simfonică.

Fiind atentă la vânt, acesta îmi îndreptă privirile mai departe către restul naturii și această analiză a vântului m-a învățat să mă bucur de tot ceea ce este în jurul meu. Dar influiența lui nu se oprește aici: când sunt calmă și atentă mă îmbrățișează cu adierile sale, iar când sunt îngândurată și distrată, adie în forță pentru a mă opri în loc și a mă forța astfel să fiu din nou atentă la tot ce mă înconjoară. Cred că asta face de obicei un prieten bun. Fiind la subiectul prieteniei, vântul întotdeauna este acolo și nici măcar nu se supără că este invizibil și nu îl băgăm în seamă. El trăiește în fiecare clipa exact cum își dorește, nu este îngrădit de nimic și zboara liber pentru a fi alături de toți cei ce au nevoie de el, făcând toate acestea cu o ușurință de invidiat. E drept ca este mereu în mișcare, destul de rar însă mai și oboseste, atunci se oprește puțin din adiat. În aceste momente reușește să ne studieze deoarece îi place foarte mult să fie atent la noi.

Astfel vântul a devenit unul dintre prietenii mei cei mai buni.

De ce?, probabil că vă întrebați. Raspunsul este: pentru ca am învățat foarte multe lucruri de la el.

Am încercat să mă asemăn lui și am ales să fiu surprinzătoare, dar loială celor apropiați. Am învățat să trec de la vijelie, la adiere sau la contemplare atunci când este nevoie. Am fost și invizibilă, iar în ceea ce privește prietenii, am vrut să fiu mereu acolo pentru ei și să le dau sfaturi corecte, fără să mă supar când nu mă ascultă. Am reușit să fiu mereu ca un copil si să imi treacă repede supararea.

Am învățat că sunt singura care mă poate elibera pentru a putea să zbor și fără aripi. Mai am multe de învățat de la vânt, dar sper că într-o zi să pot să fiu cum este el.