Sunday, June 10, 2012

Mereu ALTFEL...

De când am aflat prima data de sistemele de notare știam că există mai multe variante, așa că am învățat una și am folosit-o mereu... până când am început să scriu licența!

Poza originală de aici

În acest moment critic am ales să folosesc sistemul Harvard (cel cu paranteze în text... pt cine nu știe) și am început să caut mai multe detalii deoarece de la facultate am primit exemple doar pentru câteva tipuri de lucrari care pot fi consultate. 

Așa am început să caut pe net și am tot găsit...

Poate într-un viitor post voi scrie și numărul de variante pe care le-am găsit, fiecare cu exemple, dar până una alta vreau doar să spun că 

SISTEMUL HARVARD este întotdeauna la fel dar mereu ALTFEL!

Thursday, May 31, 2012

FALSITATEA - eseu -


„artiştii folosesc minciunile pentru a spune adevărul, în timp ce politicienii folosesc minciunile pentru a acoperi adevărul.” - Replică din „V for Vendetta”
Poza de aici
Falsitatea este oare acelaş lucru cu minciuna, neautenticitatea sau ipocrizia? Consider că sunt diferite, falsitatea este doar o trăsătură a minciunii, neautenticitatea şi ipocrizia sunt rezultate atât ale falsităţii cât şi ale minciunii.
Pentru a simplifica acest eseu voi considera falsitatea doar ceea ce este neadevarat, strict opusul adevarului, iar temporar vorbind falsitatea devine o trăsătură de caracter, se perpetuează mai mult timp pentru a deveni şi a se păstra credibilă. O minciună este punctuală şi de obicei pentru a nu fi descoperită, aceasta necesită alte minciuni.
Într-un fel aş putea considera că pentru falsitate, prefăcătorie sau disimulare, este nevoie de minciuni, mai bine spus, acestea se construiesc prin minciuni şi distorsionări. În acelaş timp minciuna poate să fie mai mult decât un neadevăr, ca ficţiune sau fabulă, minciuna poate să devină ceva diferit de falsitate în sensul pe care îl folosesc în acest text. (idee ilustrată de citatul de mai sus)
Falsitatea din punct de vedere individual, atunci când este îndreptată spre sine conduce la autoamăgire, neautenticitate, negarea personalităţii, a caracterului şi a preferinţelor, iar îndreptată spre exterior devine încercarea de distorsionare a propriei imagini sau de înlocuire a adevărului (pe când minciuna doreşte uneori doar să îl ascundă).
Nu vreau să folosesc termenii de bine sau de rău în legătură cu falsitatea, deoarece consider că aceşti termeni sunt relativi şi greu de definit. Ne putem întreba însă dacă există imperative morale imuabile, dacă întenţia este importantă în clasificarea acţiunilor, sau dacă mai degrabă scopul şi rezultatul acţiunilor sunt trăsăturile care să ne ajută în etichetarea lor.
Pentru a judeca faptele ar trebui să calculăm atât intenţiile de la care au pornit (egoiste, altruiste, ideale, logice), scopurile pentru care au fost puse în mişcare, rezultatatele acestora şi particularităţile situaţiei aduse în discuţie, cât şi identificarea idealului etic sau busolei morale individuale sau sociale a celui care a acţionat.
Acest ideal despre care vorbesc este unul întipărit în mintea noastră, suntem învăţaţi din copilărie că există nişte norme sau legi imuabile care, în teorie, ne forţează să acţionăm corect, cărora trebuie să ne conformăm, dar tot atunci descoperim că este atât de ușor să deviem de la ele fără repercursiuni dacă nu suntem prinşi.

Societatea

A minți este o condiție a vieții.” - Friedrich Nietzsche

Este necesară falsitatea în societate? Sau o întrebare mai bună: putem să existăm în societatea pe care am creat-o şi în care trăim, fără falsitate?
Educaţia este un pas spre creşterea individuală a oamenilor, dar şi cea mai utilă unealtă de manipulare pe termen lung, folosită pentru a crea o masă de oameni „integraţi social”, care să acţioneze între limitele impuse de respectiva societate, naţiune, comunitate sau companie.
La nivel social, prefăcătoria poate fi motivată de nevoia de incluziune şi de aparteneţă, nevoia de apreciere, dorința de control (sau putere), de autoapărare sau chiar de insecuritatea indivizilor. Falsitatea poate fi cauzată de societate, pentru că trebuie să fi asa cum este „social acceptat”, aşa că dacă nu eşti de acord, dar nici nu vrei să fi exclus de majoritate, ajungi să te prefaci că eşti aşa cum „trebuie” şi este „normal”. Cu sau fără aceste motive, falsitatea, minciuna şi ipocrizia au existat în toate societăţile şi există în toate grupurile umane.
I. L. Caragiale a reuşit să surprindă prefăcatoria în toate ipostazele ei colorate prin opera sa, prezentând mame, copii, politicieni, prieteni, intelectuali (falşi sau nu), persoane sărace sau bogate, orăşeni sau ţărani folosind disimularea în diferite circumstanțe, creând o lume care este la fel de actuală şi în prezent. Falsitatea este un fenomen curent, cu care ne confruntăm zi de zi şi de care cel putin o dată ne-am făcut vinovaţi fiecare dintre noi.
Ar trebui să punem în balanţă faptul că duplicitatea este un dat al societăţii şi devine chiar un element important în supravieţuire. Vorbind despre slăbiciune, există exemple din ambele părţi ale baricadei: dacă vom considera că toti oamenii sunt perfizi, cei care spun adevarul nu au abilitatea de a păstra imaginea falsă, deci spun adevarul din slabiciune, un alt exemplu este acela că adevarul este considerat slăbiciune în domeniul PR-ului în momente de criză, iar de partea cealală, falsitatea este un indicator al slăbiciunii şi lipsei de putere pentru a-ţi asuma adevărul.
Întrebarea rămâne însă dacă avem dreptul să condamnăm falsitatea sau există posibilitatea de a găsi o parte pozitivă a acestei activităţi umane?

Adevăr şi acceptare

„Alte masti, aceeaşi piesă,
Alte guri, aceeaşi gamă,
Amăgit atât de-adese
Nu spera şi nu ai teama.” – Mihai Eminescu
originalul aici 

Uneori am impresia că ceva nu a funcţionat în procesul meu de socializare, deoarece nu îmi dau seama de ce se zice că nu e bine să fii fals, când văd la mine şi în jurul meu numai măşti. Poate fi adevarat ca suntem fragili şi alţii ar putea să ne rănescă atunci când văd acest lucru, aşa că dacă ne simţim sau suntem slabi este necesar să ne aparăm, ne punem o mască pe care o întărim mereu. Măştile te fac să te îndepartezi de tine tot mai mult şi să devii din ce în ce mai fals.
După cum spune Nietzsche,  „Cea mai obișnuită minciună este când ne mințim pe noi înșine; să-i mințim pe alții este mai mult o excepție.” Problema cu falsitatea este că uneori te pierzi în plasa pe care ai întins-o şi începi să „fi” ceea ce mult timp ai încercat să pari, sau încerci „pari” sau să devi într-un anumit fel, dar ai tendinţa de a te îndepărta de acea calitate forţată şi nu reuşeşti să o mai integrezi, nici măcar să o emulezi. Ambele variante sunt posibile: prin exercițiu să devi ceea ce vrei să pari, sau din cauza sentimentului de constrângere să nu poţi integra ceea ce încerci să fi.
Reacţiile la prefăcătorie sunt multiple: de la a acţiona violent până la a ne retrage paşnic. De foarte multe ori reuşim să o depistăm, nu întodeanua şi conştientizăm, dar când reuşim avem o recţie. Odată depistată constient, încercarea de păcăleală nu reuşeşte, însă când nu o percepem, falsitatea poate să își atingă scopul de a manipula sau controla, oricum ar acţiona, ţelul ei este să iasă mereu „basma curată”.
Am descoperit că lumea este falsă, că realitatea socială este un produs fictiv, că se cunoaşte şi uneori chiar se studiază aceste lucruri (exemple: semiotica, filozofia, sociologia, psihologia), cu toţii am acceptat faptul că se minte şi că suntem falşi. Am acceptat falsul, minciuna, iluzia, oare această acceptare nu le dă valoare de adevar, oare adevărul nu este ceea ce crede majortatea? Putem supune la un proces ipocrizia? Este oare fals ceva ce a fost acceptat şi astfel şi-a atins scopul? Este o persoană duplicitară atunci când se minte singură?
Pare greu să ajungem la o concluzie în privinţa neadevărului, dacă nu credem în ipoteza binelui suprem sau în teoria celui mai bun rezultat (răul cel mai putin rău) Deoarece, încercând mereu să contextualizăm, limita între fals şi adevărat devine din ce în ce mai greu de văzut.

Tuesday, May 29, 2012

Frânturi...

Frânturi de ego rupte
din suflete pribege
prierdute într-o rază...
din ploaia ta de stele.

Eram doar noi atunci
și ne iubea eternul
Ca zilele de doliu
Și nopțile de dor
................................
Ne-apasă pe un tandru
surâs de mască pură
C-un zâmbet ce îngheață
În negura făpturii...

prin ploaia mea de stele
pe o uitată rază
unde erau pribege
Frânturi de ego rupte...

Saturday, February 25, 2012

Despre planuri, intalniri si alte prostii - pe scurt

Uneori este atat de frumos sa iti iei o vacanta, o ora pentru tine in care sa nu mai auzi nimic si in care sa nu mai vorbesti cu nimeni.

Poza originala de aici

In acest context le multumesc celor cu care urma sa ma intalnesc azi pentru renuntarea la adunare. Astfel am avut si eu ocazia sa petrec o ora doar cu mine... Putin, zic eu, dar este o ora dupa mult timp.

O seara frumoasa

Tuesday, February 21, 2012

De la munte la mare - Ghid de supravieturie... urbana

Dupa cum am observat cu totii, avem o iarna intarziata, care nu se grabea sa plece...
In acest context ma gandeam zilele trecute la muntii care au crescut spontan in capitala, odata cu ninsoarea abundenta.
Imi venise o idee de Flashmob: toata lumea cu echipament de alpinism, suindu-ne pe muntii din fata Palatului Poporului/magazinului Unirea din Bucuresti, si in celelalte orase in muntii urbani centrali, sa se faca o simulare de catarare pe munte.... cu hamuri, corzi, cordeline, carabiniere... timp de cateva minute si apoi sa plece toata lumea la casa lui.
Poza de aici

Azi insa am observat ca vine marea peste noi... se pare ca pentru ideea de mai sus este tarziu!

Uitandu-ma insa la baltile care au inceput sa apara in zona urbana, cred ca mai degraba facem un flashmob cu barcile in oras... ar merge bine si asa... colaci de salvare... barci gonflabile... S.O.S. Bucurestiul transpira!

Poza de aici
Stiu ca nu prea are legatura melodia sau versurile cu ce am scris pana acum... dar titlul este sugestiv. Auditie placuta!


Tuesday, February 7, 2012

Discurs despre mine...


Salut!

Sunt Alexandra, colega voastră. Prezentarea aceasta sună foarte similar cu cele de la Alcolicii Anonimi, știu, dar este adevarat că suntem toți în aceeași situație, așa că înțelegeți de ce mă aflu aici, în fața voastră. Am venit pentru ca trebuie să țin un discurs despre mine, astfel ar trebui să încerc să îmi dezvolt latura narcisită.
M-am gândit că ar fi mai bine să discut despre altceva, ar fi mai ușor, de exemplu, să țin un discurs despre natură. Nu, nu vreau să țin o prelegere despre natura umană, deși ar fi interesant, în schimb aleg un element din natură.
Da! M-am hotarât să fac o scurtă personificare a vântului. Acesta este unul din cele patru elemente primordiale: aer, apa, foc și pământ.
Desigur, acum vă întrebați ce personalitate poate avea vântul. Oare cum este acest element?
Cel mai rapid răspuns ar fi că este foarte schimbător și apare din senin în viață ta, dar în acelaș timp este constant într-un anumit domeniu: te poți baza că va fi acolo mereu.
Are o forță extraordinară, pe care o arată când vine ca o furtună și rupe copaci din rădăcini, însă de cele mai multe ori el este doar acolo, ne înconjoară și ne susține.
Vă puteți imagina o lume fără vânt, o lume în care nu se mai mișcă aerul de loc, puful păpădiilor nu ar mai zbura vara, norii nu s-ar mai plimba pe cer. Nu vreau să imi imaginez o astfel de lume. În schimb cred că ar fi momentul să spun de unde a început fascinația mea pentru acest element.
Este o poveste draguță, deoarece este despre un copilas. Povestea începe când eram foarte mică, înca nu mergeam nici la grădiniță. Vă puteți imagina o așchie de copil: mică, slabă și creață?
Pe atunci mă plimbam prin parc mai des, de multe ori cu bunica și uneori bătea vântul cu putere. În momentele acelea bunica mea îmi spunea să stau lângă ea ca să nu mă ia vântul pe sus. Nu mă speria prea mult ideea, chiar doream să zbor pe aripile vântului, dar nu credeam că va putea să mă ridice și îi sfidam puterea, cumva chiar suparată că nu reușește. Treptat am ajuns să îndrăgesc vântul deoarece eram atenta la el și l-am studiat, atât cât putea un copil să facă asta.
Chiar și acum, de fiecare dată când mă plimb prin parc ascult vocea vântului în frunzele copacilor, iar cand este furtuna îmi place cum se aude vijelia printre blocuri, acompaniată de picăturile de ploaie și de tunete uneori îmi pare că natura ne invită la un concert gratuit de muzică simfonică.
Fiind atentă la vânt, acesta îmi îndreptă privirile mai departe către restul naturii și această analiză a vântului m-a învățat să mă bucur de tot ceea ce este în jurul meu. Dar influiența lui nu se oprește aici: când sunt calmă și atentă mă îmbrățișează cu adierile sale, iar când sunt îngândurată și distrată, adie în forță pentru a mă opri în loc și a mă forța astfel să fiu din nou atentă la tot ce mă înconjoară. Cred că asta face de obicei un prieten bun. Fiind la subiectul prieteniei, vântul întotdeauna este acolo și nici măcar nu se supără că este invizibil și nu îl băgăm în seamă. El trăiește în fiecare clipa exact cum își dorește, nu este îngrădit de nimic și zboara liber pentru a fi alături de toți cei ce au nevoie de el, făcând toate acestea cu o ușurință de invidiat. E drept ca este mereu în mișcare, destul de rar însă mai și oboseste, atunci se oprește puțin din adiat. În aceste momente reușește să ne studieze deoarece îi place foarte mult să fie atent la noi.
Astfel vântul a devenit unul dintre prietenii mei cei mai buni.
De ce?, probabil că vă întrebați. Raspunsul este: pentru ca am învățat foarte multe lucruri de la el.
Am încercat să mă asemăn lui și am ales să fiu surprinzătoare, dar loială celor apropiați. Am învățat să trec de la vijelie, la adiere sau la contemplare atunci când este nevoie. Am fost și invizibilă, iar în ceea ce privește prietenii, am vrut să fiu mereu acolo pentru ei și să le dau sfaturi corecte, fără să mă supar când nu mă ascultă. Am reușit să fiu mereu ca un copil si să imi treacă repede supararea.
Am învățat că sunt singura care mă poate elibera pentru a putea să zbor și fără aripi. Mai am multe de învățat de la vânt, dar sper că într-o zi să pot să fiu cum este el.

Sunday, February 5, 2012

Intre liniste si haos

Am hotarat sa nu mai folosesc facebook ul o perioada. Mai bine zis am hotarat sa incerc sa nu mai pierd timpul pe facebook si pe mesenger...

Vreau sa gasesc linistea un pic, DAR cand gasesc liniste nu stiu ce sa fac cu ea. Mi se pare ca am prea mult timp, prea multa energie si nu stiu ce sa fac cu ele.

Am activitate: merg la munca, mai am examene, poate mai fac cate ceva si pentru SPF, dar nu stiu ce sa fac cu timpul meu, in acesta clipa ma simt pierduta.

Mereu am avut impresia ca nu am suficient timp, acum simt ca am timp si nu stiu ce sa fac cu el. Este seara, si maine dimineata ma trezesc devreme, vreau sa fac ceva mai interesant decat sa ma uit la un alt film, altceva decat sa citesc o carte, nu prea vreau sa ma apuc sa imi fac licenta...

Cum a zis o prietena de-a mea... "Ma fac artista!", neinteleasa tot sunt, cel putin pentru mine.

Habar nu am ce o sa fac, dar am prea multa energie pentru a o risipi in continuare! Trebuie sa imi gasesc ceva de facut!

Cam atatea idei azi... Noapte buna.

Thursday, February 2, 2012

A trecut si Ianuarie

A trecut prima luna din acest an, a trecut exact ca apa unui izvor, doar ca nu stiu unde a ajuns.
Nu pot sa zic ca am stat degeaba.

Au inceput deja pregatirile pentru primul proiect LEAP din 2012! Student Policy Forum!
Pe langa mail-urile cu care ajut si eu pentru acest proiect, am inceput sa am o viata mai activa...

Imi impart timpul intre un job part time, facultate si LEAP.

Uneori imi pare ca atunci cand am multe de facut imi place mai mult viata, doar uneori.
Ascultare placuta!